Așa numitei Basarabii, dar mai exact teritoriul dintre Prut și Nistru, în decursul ocupației URSS-iste i s-a înscris vârtos de tot
conștiința turmei hristosului comunist. Și într-atât i-a intrat această lecție în cap, încât nici azi nu poate gândi de sine stătător. Basarabeanul, în 1989 a suferit un șoc din care nu poate să-și revină. El s-a deprins să aibă stăpân (p.s.: moldovenii care lucrează și azi la șantierele de construcție în Rusia, își numesc șeful – hozeaen – stăpânul). El fără stăpân nu poate. Undeva în subconștient are implantată ideea că e rob. Dar a robi, în principiu, nu este un lucru strașnic dacă să privim în istoria neamului evreu. Totul depinde doar de auto-raportarea robului la stăpân în lumea contemporană.
Odată cu destrămarea URSS, s-a desființat și robia colectivă în colhozuri și sovhozuri. Basarabeanul, dintr-odată s-a pomenit mult prea liber și fiindcă nu a mai avut un stăpân care să-i dea ukazuri (comenzi) a hotărât că-și va fi singur stăpân, dar întrucât nu a avut această vocație, aflându-se în dilemă a luat calea oii pierdute. O oaie care nu prea știe unde și cine a fost, de-a cui, ce vrea și unde unde s-o apuce. Timp de 20 de ani, necătând la reputația din trecut de om harnic, cu cinste și onoare, a fost o oaie călărită de toți berbecii din apropierea granițelor. Dar nu ar fi fost așa de strașnic de vorbit despre acest aspect, dacă n-ar fi rămas aceeași oaie și în prezent. Ne știind pe unde s-o apuce, ia toate căile posibile: Italia, Spania, Portugalia, Grecia, SUA, Rusia, etc. E adevărat că mai bine să te călărească berbecul străin unde nu te știe nimeni, decât să fii călărit chiar la tine acasă. Dar problema poate fi hotărâtă simplu de tot: să lucrezi asupra conștiinței.
Cineva compara modul de educare a copiilor moldovenilor și a copiilor evrei. Moldovenii încă de mici sunt alintați cu apelative de genul: boule, vaco, debilule, prostule, chiar de către părinții săi atunci când odraslele greșesc, în timp ce evreii îi alintă astfel: bravo!, poți mai mult!, o să reușești!, o să fii cel mai bun! etc. Cum vrem noi să ieșim din turme și cirezi dacă de mici ni se induce o conștiință de paracopitate?
Alt caz grăitor, real: copilul de 4-5 anișori merge cu mămica de mânuță prin oraș. Întrucât nu înțelege prea multe, dar îi este înteresantă lumea din jur, privește atent orice lucru straniu și o întreabă pe mămica: ”Mami, da ce e asta? Pentru ce? de ce? dar de ce? de ce? de ce? de ce?” Iar mămica cu drag îi răspunde de fiecare dată. Un aprig melancolic al timpurilor trecute vede acest dialog și i se adresează mamei: ”Ia uite câte întrebări! Da când i-aș trage niște palme la funduleț să nu mai întrebe atâta..!”. Sigur e mai ușor de bătut copilul, decât de-i creat o imagine cât de primitivă ar fi asupra lumii înconjurătoare. Dar așa nu ieșim din turmă.
Acei puțini care mai supraviețuiesc pe acest pământ micuț, numit înteresant ”Republica Moldova”, trebuie să se gândească bine asupra educației noilor generații… fiindcă… fenomenul ”oilor pierdute” va lua o cotă tot mai largă. Și e paradoxal… cât am fost asupriți – am fost uniți.
un boschetar, ca și atunci când acesta pare a fi un om cu casă, nu trebuie tratat cu indiferență. Și nu ți se cere să-l iei acasă, și nici să-l hrănești, că la sigur nu îi arde a mâncare atunci, nici bani nu-i trebuie… lui nimic nu-i trebuie din ce ai putea să împarți cu el, decât să te apropii, să vezi ce e cu el, să-l întrebi dacă îi trebuie ajutor, să vezi dacă are nevoie de ambulanță și să-i suni să vină (că e obligația lor să îi îngrijească și pe aceștia reieșind din faptul că plătești impozite) să-i acorde primul ajutorul cuvenit, sau poliția ca să-l ducă la ai săi (dacă îi are) sau la secție până-și revine, ca să nu i se întâmple ceva și viața să nu-i fie în primejdie. Și de sigur că, să stai cu el până vin cei pe care i-ai chemat. Nu-i greu. Nu te costă. Nu ai nimic de pierdut. Gândește-te că viața cuiva e în mâinile tale.
care să reprezinte, să conducă și să judece poporul. Și așa au făcut. Apoi a spus: poporul să aleagă aceste puteri. Acel cineva a văzut că îi este bine și i-a dat nume de DEMOCRAȚIE.
Pe timpul guvernării comuniste, aveam rara ocazie să-l vedem pe dl. ex-președinte Vladimir Voronin vorbind către popor. De aceea când apărea în fața camerelor de luat vederi, de regulă se rula una din două scenarii standarde:
Nu este o noutate:
În data de 19 dec 2010, pe UNIMEDIA este postat un articol cu titlul:
Deși nimeni nu m-a rugat să-mi expun ai mei doi bani despre cum aș fi cheltuit eu acele 13 milioane lei prost și iresponsabil destinați renumărării voturilor de către aleșii noștri care așa și nu vor să înceapă să lucreze, o voi face pentru satisfacerea mea personală.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Comentarii recente