român mi-e vocația. (Petre Țuțea)

Povestea unui avort: Uniunea Europeană

Un aspect al istoriei celui mai longeviv imperiu, Imperiul Bizantin, poate servi drept un exemplu perfect pentru a explica tendința popoarelor de a se uni într-un super-stat. Evident, unirea actuală are la bază nu principiul asemănării culturii, religiei, istoriei, ci cel al consensului. Unii oficiali ai administrației UE, printre care și Nicolas Sarkozy, deja au afirmat că ”proiectul multicultural – UE a dat greș”. O unire de așa proporții nu poate avea loc de facto din simplul motiv că oamenii posedă memorie istorică și înclinație spre conștiință colectivă (de jertfă). Crimele unei nații față de alta nu pot fi uitate cât de mult și-ar dori unii, fiindcă la nivel de subconștient omul știe că e vinovatul sau victima. În această ordine de idei, putem lesne afirma că orice încercare de împăciuire a popoarelor se va solda cu eșec, dacă nu se vor face compensații, ori în cel mai rău caz – un popor să fie mai favorizat față de altul în numele unirii. Dar aceasta ar însemna că egalitate între oameni nu mai este și nici nu poate fi.

Una din teoriile despre extraordinara longevitate a Imperiului Bizantin constă în faptul că bizantinii (n.r. – ca să spun la general) nu aveau conștiința de apartenență la o națiune. Astfel, în administrația marelui imperiu, de-a lungul existenței sale au activat oameni de etnii diferite: romani, greci, etc… Era un sistem globalizat în înțelesul actual al cuvântului. Altă teorie despre căderea imperiului susține că ușurinței cu care a fost distrus Constantinopolul a servit ”trezirea” (n.r. – ”implantarea”) conștiinței de apartenență la neam. Constantinopolul a căzut repede după această deșteptare, necătând că era cel mai modern, dezvoltat și bogat imperiu al timpului său. Această injectare de conștiință națională a fost una spontană în raport cu durata vieții imperiului și a servit drept o etapă indispensabilă forțelor ostile pentru a crea mai târziu o copie aproape perfectă a Imperiului Bizantin.

Crearea unui nou imperiu, mai mare, mai puternic, mai securizat, a durat mai multe secole. În linii generale se pot delimita câteva etape:

0*. Injectarea ”spiritului național”. Principiul ”divide et impera” și-a făcut treaba. Dacă de aproape un mileniu nemurile nu puneau accent pe nație, apoi dintr-odată totul s-a schimbat. A fost nevoie doar de o mică intervenție pentru ca întreaga societate să fie debusolată și să uite ce i-a unit de fapt. În ultimile etape se va vedea cu ușurință că doar mimarea conștiinței naționale a fost suficientă pentru prăbușirea imperiului de la sine, fără vreo intervenție în forță din exterior. Mai mult, se va vedea că a fost un fals în condițiile în care, actualmente, globalizarea are loc prin injectarea unui antidot al ”spiritului național”.

1. Distrugerea Imperiului prototip. Luptele neîncetate împotriva Imperiului Bizantin, precum și calamitățile naturale care erau catastrofale în ultimii ani ai existenței sale, dar mai ales trădarea rușinoasă a Bisericii Papale prin cea de-a 4-a Cruciadă îndreptată chiar împotriva Constantinopolului ortodox, împotriva ”fraților de credință”, a dat posibilitate neamului musulman ce n-ar fi fost în stare să facă față trăiniciei pereților Constantinopolului, să realizeze lovitura de grație și cu ușurință să ocupe Bizanțul. Nu se cuvine a se trece cu vederea un mic detaliu foarte incomod: musulmanii nu au intrat în Constantinopol până ce cavalerii papistași n-au ras capitala de tot aurul, care (printre altele) a fost scos timp de jumate de an. Nu mai vorbim despre statui masive, actualmente adevărate opere de artă care încununează gigantele catedralele catolice până în ziua de azi. Abia după pustiirea tezaurului bizantin, catolicii s-au retras, iar musulmanii și-au instaurat puterea. (P.S.: se presupune că dacă ar fi existat vreo modalitate de a scoate din temelie Catedrala Sfintei Sofii din Constantinopol și a fi reamplasată, ar fi făcut-o și pe aceasta.)

2. Renașterea. În timp ce în Constantinopol erau deja clădiri cu multe niveluri și (șoc!) dotate cu ascensoare, după tehnologia vremurilor de pe atunci, cu sistemele de canalizare, asigurare cu apă și infrastructura puternic dezvoltate, capitalele europene erau bântuite când de ciumă, când de păduchi, sau de ”lumina” papală care nu făcea față ”vrăjitoarelor” și ereziilor pe care singură le-a dat naștere, căsăpind tot ”necredinciosul”. În marile orașe olița era ultimul răcnet în ”industria produselor pentru nevoile de noapte”, ”rezultatul” fiind aruncat direct peste fereastră, de la orice nivel și de această invenție aveau parte elita. Veceul țărănesc, ar fi fost un lux pentru acele timpuri.
După golirea capitalei imperiului căzut, s-au creat toate condițiile pentru ceea ce pompos a fost numit ”Renaștere”. Cu adevărat a fost o renaștere pentru o civilizație decăzută în propria prostie, dar nu și pentru cei educați în societatea bizantină. O renaștere realizată pe baza tezaurului bizantin: cantități colosale de aur, și mai ales elemente ale artei și culturii bizantine, dar ridicolarizate până la limită. Dacă să raportăm ”micile renașteri” și ”micile revoluții sexuale” din ultimii ani chiar în spașiul românesc la același spațiu dar cu 50 de ani în urmă, lesne putem vedea despre ce ”evoluție” e vorba… Doar mimare, fals, hulă și perversiune. Un nihilism total dar bazat și hrănit din ura și discreditarea fostele valori și principii. Același lucru se referă și la cultură și artă, întrucât ele sînt graiul sufletului creator.
Fiecare nație s-a ”renăscut” în perioade diferite, arătând gradul de compatibilitate cu noile valori, noua morală, noile principii. Ultimilor nații i-au fost cele mai străine noua hrană intelectuală, spirituală și duhovnicească (n.r.- nu știam ce să iau în ghilimele). De aceea procesul de reorganizare a Europei s-a întins atât.

3. Revoluțiile. Pentru a duce până la capăt proiectul de distingere a națiilor și a șterge orice urmă a unității în credință, cât de slabă ar fi, sau măcar fundamentala ”OMENIE” s-au creat toate premisele pentru inițierea războaielor între state vecine cu cele mai banale pretexte și cele mai mârșave instrumente de manipulare a maselor… au urmat războaie civile, războaie de răsturnare a puterii (de obicei a monarhiei) în stat, după care s-a ajuns la cele 2 războaie mondiale unde și se găsește punctul de reîntoarcere la un sistem continental dar, deja, construit pe alte principii. Jertfele catastrofale ale celor două războaie au fost instrumentul prin care se va crea Organizația Națiunilor Unite, apoi un șir de alte organizații internaționale și terminând cu Uniunea Europeană – super-statul actual în proces de construcție.

4. Combaterea Naționalismului și formelor lui. Paradoxal, dar pentru a putea crea sistemul globalizat nou, mai întâi a fost nevoie de a deglobaliza vechiul prototip, întrucât la temeliile acestora stau valori ”universale” diferite, deși ar suna la fel, cu excepția cultului. Se duce o luptă crâncenă cu fosilele naționalismului și cu formele lui noi de manifestare. Se pune accent pe Drepturile Omului, Egalitate și Fraternitate între nații. Iarăși se lichidează granițele. Se lucrează asupra unei culturi, arte, religii, etc. universale, ca să dispară orice diferențiere între locuitorii vechiului continent. Mai mult, după același model încep a se reforma și statele africane. Evident, nu fără incidente.

5. Constituirea și proclamarea supremației Uniunii Europene. Nu este o noutate că dacă există vreo neconcordanță între legislația unui stat aparte, membru al Uniunii, cu legislația acesteia, sau chiar sînt opuse, mai presus este legislația Uniunii Europene, iar legea problematică trebuie acordată și armonizată la cea a super-statului. Actualmente sîntem la această etapă. Încă mai există diferențieri care nu permit proclamarea unui super-stat european sănătos și integru. Acest proces, însă, este catalizat prin șantaj economic, întrucât un stat concret membru al UE își are rolul și ocupațiile lui distincte în cadrul economiei Uniunii. Nerespectarea anumitor obligațiuni pot duce la grave probleme interne, ceea ce societatea civilă nu acceptă, astfel orice guvern este impus să se conformeze cu deciziile luate la nivelul superior. Ieșirea din această structură ar fi echivalentă cu falimentarea și degradarea subită a instituțiilor principale și, respectiv, a întregului stat. Uniunea Europeană este o structură bine gândită.

6*.Crizele. Cu toate acestea unele state încă-și mai manifestă individualismul național. Pentru a nu submina această structură, au fost planificate crize. Se impune o foame, o sărăcie artificială ca și în fosta URSS în ultimile ei ani de existență, pentru a mai arăta încă o dată că statele nu pot una fără alta și că trebuie să se consolideze pentru a ieși din impas. O unitate întreținută artificial. După starea lucrurilor, se pare că criza va dura mult până a trece la următoarea etapă. Care este aceea? A se cugeta măcar prin prisma învățăturii ”despre viitor” a culturii din care faci parte. Dar pentru aceasta trebuie s-o cunoști.

Anunțuri

One response

  1. Pingback: Povestea unui avort: Uniunea Europeană | Blog Noua Dreaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s