român mi-e vocația. (Petre Țuțea)

Nu-i trece cu vederea pe unii ca aceștia! (II)

Nu ignora un om ce stă cu mâna întinsă, oricine ar fi și în orice stare ar fi (2)

În țara noastră, unde până și bucățica de pământ care-ți stă sub picioare, două tălpi, e vândută străinilor de către ”patrioții” de la putere și principalele instituții de stat sînt privatizate și date pe bani de nimic ”creditorilor” și ”investitorilor” ”noștri”, e și ”normal” ca în capitală (Chișinău), oficial(!), să fie cca. 4000 de boschetari. Dar să lăsăm aceste nuanțe în discuția presei ”naționale” sau pentru alt articol.

Nu-i plăcut deloc să ieși din casă și deodată să dai cu ochii de un nevoiaș. Marea lor majoritate nici n-o să ți se adreseze în vreun fel, n-o să te roage și nici n-o să ceară ceva de la tine. Vor trece pe lângă tine, poate privindu-te, dar în tăcere. Viața pe străzi deja i-a călit de indiferența trecătorilor. Și de cele mai multe ori o să treci și tu indiferent, tăcut și chiar eschivându-te de cea mai simplă și scurtă privire. Dar nu putem fi așa. Să nu fim indiferenți.

În spațiile publice aglomerate, în fața bisericilor, a centrelor comerciale, parcuri, stații, subterane, gări, piețe, îi vedem zilnic cu mâna întinsă, tăcând ori cerând în glas, smeriți cu privirea la pământ ori făcând semnul crucii necontenit și cu ochii pe trecători, ori mergând din om în om cu copilul abia născut și îndrăzneț cerând în numele Domnului milostenie, iar dacă sînt evitați, te poți alege și cu injurii ori o privire rea… Nu contează cine sînt acești oameni, cum arată, ce zic, ce tac, ce arată, ce ascund, de datoria noastră e să nu-i trecem cu vederea.

Străinii tăcuți. Probabil acești nevoiași sînt cei mai credibili. Deci cu atât mai mult nu-i putem evita. Putem să-i ajutăm cu orice, inclusiv cu câțiva lei.

Bețivii. Ne e frică și pe bună dreptate nu dăm acestora bani, fiindcă își pot luat iar băutură, iar prin actul nostru de milostenie contribuim la înrăutățirea situației lor. Aceasta nu înseamnă că trebuie să îi evităm, iar mai apoi să-i catalogăm pe toți drept bețivi. Dumnezeu ne spune să fim milostivi: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Aceasta ar însemna că la spovedanie nu mergi și spui că ”nu am ajutat nevoiașii fiindcă sînt bețivi”, ci înseamnă să taci și să nu te lauzi că în loc de bani ai găsit soluția potrivită în ceea ce îi privește: le dai o pâine (sau jumate), o coptură, un pateu, o sticluță cu apă curată, orice, numai nu bani, dar îi ajuți, nu îi eviți după care să cauți îndreptățiri. Trebuie să înțelegem că beția este una din cele mai grele patimi, iar patima nu o învingi singur. Ajutăm.

Țigăncile cu prunci. Acestora nu li se cuvine bani ca și bețivilor. Se cunoaște că pruncul (Doamne ferește!) este doar un instrument prin care aceste femei, impuse sau neimpuse de bărbații lor, își dobândesc norma zilnică. E o rețea întreagă. E o afacere pe seama sănătății și viitorului copilului ce e purtat în soare și în ploaie și în ger de către mamele lor iresponsabile, pe de o parte, și pe seama milei trecătorilor înduioșați de această priveliște falsă pe de alta. Acestora ca și bețivilor li se cuvine hrană și apă, nu bani. Și rețeaua lor va cădea. În niciun caz nu-i evităm.

Cerșetorii îndrăzneți și invalizii acompaniați. Aceștia ca și țigăncile cu prunci fac parte din aceeași structură mafiotă. Lor nu li se cuvine ajutor bănesc, ci hrană și apă. Prea puțini dintre aceștia vor primi în ajutor haine. În fond, atitudinea lor față de acest ajutor se descoperă prin dialog. Se cuvine să vorbim cu lumea, să nu fim indiferenți. Să-i cercetăm. Să-i ajutăm în măsura sincerității lor și posibilității noastre.

Boschetarii de pe la gunoiști. De obicei, se întâmplă să fie două tipuri de oameni: bețivii, dar care nu îndrăznesc să cerșească pentru patima lor, ci să caute de unii singuri materiale care le-ar schimba pe bani, și alții, oameni tăcuți și chinuiți. Primilor nu li se cuvine bani, în rest, toți pot fi ajutați cu orice: haine, încălțăminte, bani, hrană, apă curată, obiecte casnice necesare lor dar pe care nu le mai folosim, obiecte de igienă, etc, chiar și dialog.

Toți aceștia fac parte din societatea noastră. Sînt parte din noi. Vinoveți sau nu pentru situația în care se află. De datoria noastră, de sîntem creștini ori necredincioși, e să trăim împreună și să ne ajutăm. Sîntem o țară săracă. Și noi nu prea avem din ce da, dar cu siguranță avem mai mult decât ei. Ne vom înălța ca nație doar arătând atitudine față de toți și tot ce ne înconjoară. Bogăția noastră începe de la deschiderea noastră față de ofertele vieții. Să ne deschidem, dar să oferim și noi.

Partea I, AICI.

Anunțuri

3 responses

  1. Frica pe care o am eu personal e că ajutîndu-i, de fapt îi ajuţi să creadă că: „Se poate trăi şi aşa. De ce să-mi caut un serviciu sau să-mi cîştig pîine în sudoarea frunţii?”

    Martie 14, 2011 la 3:21 am

  2. I SUPPORT GENOCIDE

    Sau mai bine, în loc să faci o clasificare atât de tristă şi inutilă asupra grupurilor sus menţionate mai bine ai fi băgat o soluţie comună: APLICAREA EUGENISMULUI.

    Martie 16, 2011 la 5:02 pm

  3. Mos Ioan

    Vadim ai dreptate.
    Trebuie sa ajutam, fiecare dupa posibilitatile nostre, pe acesti oameni sarmani!
    Numai asa vom îndeplini Porunca Mântuitorului Hristos care spune sa ne iubim aproapele…

    Martie 17, 2011 la 9:56 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s