român mi-e vocația. (Petre Țuțea)

Posts tagged “Marian Lupu

Citirea Discursurilor de către Aleși – Dovada Eșecului Alegătorilor

Pe timpul guvernării comuniste, aveam rara ocazie să-l vedem pe dl. ex-președinte Vladimir Voronin vorbind către popor. De aceea când apărea în fața camerelor de luat vederi, de regulă se rula una din două scenarii standarde:
– citea din hârțoage în rusă cu un accent nici rusesc, nici românesc și nici ciobănesc, ceea ce ne irita mult, fiindcă totuși reprezenta întreaga țară (și pe bună dreptate o făcea, fiindcă e fața moldovenilor, fără ironii); discursuri scrise, probabil, de altcineva fiindcă era de-un nivel mai superior decât al său, autorul -, o să îndrăznesc a presupune – dl.Tkaciuk, probabil unicul om din PCRM care știe exact ce face și cum să o facă mai bine (meritând toate laudele);
–  când nu citea, se bâlbâia într-o ”limbă” cunoscută doar moldovenilor de după independență, o calchiero-bâlbîialo-muget româno-ruso-găgăuzo-și nu mai știu cum însoțită de un zâmbet adorabil.
Nimic straniu sau ieșit din comun, fiindcă marea majoritate a moldovenilor vorbesc la fel.

După marea schimbare de la 7 aprilie ’09, scenariile s-au schimbat, deși neesențial:
– fie că se citește frumușel de pe foaie în română, discursuri moderate strict,
– fie că se vorbește direct, într-un limbaj păsăresc (mă refer la dl. prim-ministru Vlad Filat și mai ales la dl. ex-comunist, actualmente mare democrat Marian Lupu), fără consistență, fiindcă, cred ei, pentru gloată volumul contează.
O mică excepție este dl.președinte-interimar Mihai Ghimpu, care, fie că citește, fie că vorbește direct, nu face deosebire dintre prietenii din gașcă din anii studențimii și popor (la fel, pe bună dreptate), în schimb dă dovadă de o sinceritate de invidiat și de o transparență de care foștii colegi de coaliție nu dispun.

Vorba marelui poet Mihai Eminescu: ”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate”.

Cu toate că citirea discursului îi ajută pe aleșii noștri să-și expună mesajele și rapoartele scurt, clar și cuprinzător, o să îndrăznesc a spune că citirea lor, mai ales în cazurile în care vorbesc despre valori și direcția în care țara trebuie s-o apuce, este un semn de lipsă derespect față de oameni. Se crează impresia că prin ei vorbesc cu totul alți oameni, deoarece neavând foile în față se pronunță altfel. Și nu vorbesc doar de vocabular, ci și felul de a gândi. În aceste condiții, discursul anulează automat noțiunea de transparență, noțiune invocată de-atâtea ori de către membrii fostei coaliții pe timpul guvernării comuniste. Mă face să cred, dar și să văd că toate cele cerute anterior de către liberali și democrați, sînt ocolite de ei înșiși într-o manieră și mai meschină.

Dacă însă oficialii nu pot susține un discurs cu privire la un subiect la care nu-s pregătiți, și mă refer anume la președinte, prim-ministru și președintele parlamentului, atunci să o facă cei vizați – consilieri, miniștri și alți supuși. Relația Ales-Alegător trebuie să fie foarte directă, sinceră și neșovăielnică. Comunicarea trebuie să fie deschisă, în caz contrar constatăm că aleșii sânt impostori. Iar impostorii trebuie pedepsiți ca trădători de țară, pedepsiți capital. (a se vedea și Pedeapsa Capitală ca soluție de ieșire din Criza Economică și Politică).

P.S.: Același lucru se referă și la citirea în întregime a discursurilor și a predicilor de către ierarhii Bisericii.

Anunțuri