Legalizarea islamului?! Ce vorbiți, dragilor?
Acest mic și sărac articol vine ca replică multor comentarii la articole cu aceeași tematică.
Ce vorbiți, dragilor? La fel cum compari creștinii din ziua de azi cu creștinii primelor secole, la fel poți compara și adepții islamului actuali cu cei din primele veacuri ale apariției ei. Creștinismul în sine e neschimbător, ca și Biserica, ca și Capul său Iisus Hristos Dumnezeul Nostru, Adevăratul Dumnezeu din toți vecii, care ne-a lăsat învățătură și ne-a zis să o urmăm în tocmai.
Nu vă înșelați, dragilor, că în islam NU este același Dumnezeu, fiindcă Dumnezeul nostru nu ne minte și nici schizofrenic nu e ca să ne dea nouă o învățătură, iar altora cu totul altă lege.
Și ce poate să fie mai evident, mai întăritor a acestor cuvinte decât experiența secolelor trecute. Islamul a venit pe aceste pământuri nu ca la frați ai aceluiași Dumnezeu, ci ca la necredincioși, precum ne spun scrierile părinților și multe (mai mult…)
Citirea Discursurilor de către Aleși – Dovada Eșecului Alegătorilor
Pe timpul guvernării comuniste, aveam rara ocazie să-l vedem pe dl. ex-președinte Vladimir Voronin vorbind către popor. De aceea când apărea în fața camerelor de luat vederi, de regulă se rula una din două scenarii standarde:
– citea din hârțoage în rusă cu un accent nici rusesc, nici românesc și nici ciobănesc, ceea ce ne irita mult, fiindcă totuși reprezenta întreaga țară (și pe bună dreptate o făcea, fiindcă e fața moldovenilor, fără ironii); discursuri scrise, probabil, de altcineva fiindcă era de-un nivel mai superior decât al său, autorul -, o să îndrăznesc a presupune – dl.Tkaciuk, probabil unicul om din PCRM care știe exact ce face și cum să o facă mai bine (meritând toate laudele);
– când nu citea, se bâlbâia într-o ”limbă” cunoscută doar moldovenilor de după independență, o calchiero-bâlbîialo-muget româno-ruso-găgăuzo-și nu mai știu cum însoțită de un zâmbet adorabil.
Nimic straniu sau ieșit din comun, fiindcă marea majoritate a moldovenilor vorbesc la fel.
După marea schimbare de la 7 aprilie ’09, scenariile s-au schimbat, deși neesențial:
– fie că se citește frumușel de pe foaie în română, discursuri moderate strict,
– fie că se vorbește direct, într-un limbaj păsăresc (mă refer la dl. prim-ministru Vlad Filat și mai ales la dl. ex-comunist, actualmente mare democrat Marian Lupu), fără consistență, fiindcă, cred ei, pentru gloată volumul contează.
O mică excepție este dl.președinte-interimar Mihai Ghimpu, care, fie că citește, fie că vorbește direct, nu face deosebire dintre prietenii din gașcă din anii studențimii și popor (la fel, pe bună dreptate), în schimb dă dovadă de o sinceritate de invidiat și de o transparență de care foștii colegi de coaliție nu dispun.
Vorba marelui poet Mihai Eminescu: ”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate”.
Cu toate că citirea discursului îi ajută pe aleșii noștri să-și expună mesajele și rapoartele scurt, clar și cuprinzător, o să îndrăznesc a spune că citirea lor, mai ales în cazurile în care vorbesc despre valori și direcția în care țara trebuie s-o apuce, este un semn de lipsă derespect față de oameni. Se crează impresia că prin ei vorbesc cu totul alți oameni, deoarece neavând foile în față se pronunță altfel. Și nu vorbesc doar de vocabular, ci și felul de a gândi. În aceste condiții, discursul anulează automat noțiunea de transparență, noțiune invocată de-atâtea ori de către membrii fostei coaliții pe timpul guvernării comuniste. Mă face să cred, dar și să văd că toate cele cerute anterior de către liberali și democrați, sînt ocolite de ei înșiși într-o manieră și mai meschină.
Dacă însă oficialii nu pot susține un discurs cu privire la un subiect la care nu-s pregătiți, și mă refer anume la președinte, prim-ministru și președintele parlamentului, atunci să o facă cei vizați – consilieri, miniștri și alți supuși. Relația Ales-Alegător trebuie să fie foarte directă, sinceră și neșovăielnică. Comunicarea trebuie să fie deschisă, în caz contrar constatăm că aleșii sânt impostori. Iar impostorii trebuie pedepsiți ca trădători de țară, pedepsiți capital. (a se vedea și Pedeapsa Capitală ca soluție de ieșire din Criza Economică și Politică).
P.S.: Același lucru se referă și la citirea în întregime a discursurilor și a predicilor de către ierarhii Bisericii.
A doua Epistolă către politicieni
*(Prima) Epistolă către politicieni o găsești AICI.
Fiindcă atât de mult ați urât lumea, că ați dat pe înșiși fiii voștri pe mâna morții, pentru ca oricine vede să fie cuprins de groază și să vi se supună… dar nu din dragoste, loialitate ori respect, ci de frică și din puțina lor credință și carte.
Cui slujiți și care sînt alegătorii voștri?
Pentru ce slujiți și în numele cui?
Cui mergeți să vă închinați peste hotare și înaintea cui răspundeți?
Aduceți-vă aminte în brațele cui ați crescut și în ce condiții! Aduceți-vă aminte de zilele în care în casă nu prea era ce mânca! Sau nu erau așa zile? Aduceți-vă aminte de gândurile sincere de copil care veneau spunând că ”în viitor voi face lumea mai frumoasă, voi fi mai bun”. Dar n-a fost așa de ușor de ocupat un loc la cârma statului și a trebuit să dansați pe muzica fiecărui impotent, cu gândul că nu a rămas mult și veți căpăta locurile mult dorite pentru a schimba situația. Dar dănțuind v-ați făcut impotenți și voi, pentru că așa cum nu-i cu putință să treci mergând pe apă de pe un mal al râului pe celălalt, așa și cu reeducarea din cercurile politicienești.
Cu cei cu care ați mâncat dintr-o farfurie acum o vreme, ați ajuns să vă mâncați gâtlejurile.
Cu cei cu care ați crescut și învățat din tinerețile voatre, acum vă călcați pe capete ca pe vipere.
Sânteți ipocriți… niște nenorociți. (mai mult…)
Pedeapsa Capitală, ca soluție de ieșire din criza economică și politică
Nu este o noutate: criza economică în care zace țara e rod al străduințelor funcționarilor publici și mai ales al guvernărilor începând cu declararea independenței, străduințe demne de cea mai aspră critică și pedeapsă. Criza economică e doar un factor care a generat criza politică. Înainte de toate e criza de onoare, de loialitate față de țară, criza de frică, inclusiv de Dumnezeu, și nu în ultimul rând, și chiar principalul factor dacă să mergem pe pași logici – criza de minte… criza de minte a întregului popor, fiindcă cei care mulg poporul au minte. Dar marea majoritate a românilor/moldovenilor din Moldova poate oarecum să-și justifice atitudinea tolerantă față de jefuirea ei motivând că neamul românesc din totdeauna a fost creștin, și deci, îngăduitor. Pe de o parte adevărat, pe de alta fals, ceea ce înseamnă FALS! Românii, până nu demult, și-au pedepsit asupritorii și s-au apărat vitejește de fiecare dată. Când era necesar zburau capete ca să nu mai poată cugeta la jupuierea poporului ori mâini ca să nu se întindă la buzunarele țăranilor.
Situația catastrofală în care ne-am pomenit, direct sau indirect, este o consecință a anulării acestei practici de răspundere în fața legii și a poporului. Pedeapsa Capitală trebuie întoarsă în justiție, dar strict limitată și aplicată doar funcționarilor de stat în cazul în care aceștia decid să-și umple buzunarele din contul impozitelor prea mari(!) pe care le plătim pentru întreținerea statului. De asemenea, aceeași răspundere o poartă și oficialii care împrumută nejustificat sume enorme de la alte state sau organizații internaționale, dar și atunci când sînt cheltuite sume nejustificat de umflate (exemplu recent: renumărarea voturilor care ne-a costat $1.000.000, pentru care se face vinovată întreaga clasă politică, unii direct, alții indirect) astfel punând o greutate suplimentară pe spinarea poporului, bani care, firește, au fost împrumutați. Poate n-ar fi o situație atât de gravă dacă banii împrumutați ar fi direcționați cel puțin(!) pentru producție care să acopere consumul intern parțial sau în totalitate. Principalul și unicul produs exportat este vinul, fructele și legumele, dar la un preț mizer, ca mai apoi să le vedem pe rafturile magazinelor din țară prelucrate și frumos ambalate la un preț înzecit. În aceste condiții, datoriile nu fac decât să crească, iar indicii calității vieții poporului intrând în pământ.
Pedeapsa Capitală ar fi soluția ideală pentru schimbarea acestor indicatori. Odată ce va fi valabilă exclusiv pentru funcționarii de stat, omul s-ar gândi de două ori înainte de a vrea să ocupe un loc de conducere de frică că ar putea fi învinuit de fraude pe de o parte, și a face jocul personajelor din umbră oricare ar fi ei, pe de altă parte. Deci îi va fi frică atât de răspunderea în fața poporului, cât și de o colaborare cu careva structuri mafiote. Mai mult de-atât, execuția să fie publică pentru a stimula renașterea omului de onoare, a omului de cuvânt, a omului responsabil.
Pedeapsa cu moarte, pe departe măsură medievală, este aplicată și în ”inima democrației” – Statele Unite ale Americii, în 35 de state ale sale, și alte țări precum Japonia, China, Thailanda ș.a.
Repet, aplicarea acestei măsuri de pedeapsă să cuprindă doar persoanele ce dețin sau dețineau funcții de stat, găsiți vinovați de către instanțele judecătorești pentru fraudă și administrare iresponsabilă a banilor publici și a patrimoniului țării. Aici mai includem și pe cei care au îngăduit vinderea pământului persoanelor fără cetățenie sau pământ cedat în felul cazului Palanca, precum și privatizarea instituțiilor și întreprinderilor de stat.
Ce aș face cu 13 milioane?! (altă perspectivă)
Deși nimeni nu m-a rugat să-mi expun ai mei doi bani despre cum aș fi cheltuit eu acele 13 milioane lei prost și iresponsabil destinați renumărării voturilor de către aleșii noștri care așa și nu vor să înceapă să lucreze, o voi face pentru satisfacerea mea personală.
13.000.000 lei, nici mult nici puțin, în jurul la 1.000.000$ pot împușca dintr-un glonț mai mulți iepuri necesari societății.
Eu zic că așa o sumă este suficientă pentru a amenaja și utila un imobil de stat, unde ar putea să se desfășoare un șir de activități pentru o anumită pătură socială.
Imaginați-vă doar… În Chișinău sînt cca 3-4000 de boschetari… fără acoperiș, mai ales în această iarnă geroasă, fără o sursă stabilă de venit sau chiar în lipsa ei, fără o masă sănătoasă și un pat odihnitor. Cu această sumă aproape rotundă se poate utila un imobil cu instrumente necesare pentru asamblarea, repararea, vopsirea, etc. unor bunuri pentru satisfacerea nevoilor societății (sună pervers?!) sau chiar cu destinație profitabilă. Astfel, să zicem 50-100 din cele 3-4ooo de oameni nevoiași dar în stare de a munci, vor putea, pe de o parte să-și răscumpere grija pe care i-o poartă societatea oferindu-le această posibilitate de a munci în condiții omenești și conform normelor juridice, și pe de altă parte, să li se achite serviciile ca la angajații bugetari de rând.
Totodată să fie asigurați cu cămin, în sensul studențesc al cuvântului, unde să aibă condiții de trai decente. La prânz să li se ofere o masă sănătoasă gratuită. Aici putem adăuga și ore de instruire într-un domeniu îngust dar necesar. Evident, totul să fie sub un control strict pentru ca un asemenea proiect să aibă efect maxim pozitiv. Iată așa devenim nu doar o societate parazit, ci producem pentru consumul nostru intern. Așa pot fi salvați cei ce îngheață pe străzi și mor de foame și în beție, salvând totodată economia țării. Poate sună prea tare sau naiv, dar e totuși un pas înainte.
Decât să lăsăm să-și umple cineva buzunările cu banii publici, care sânt banii noștri, a tuturor celor ce plătim impozite, nu mai bine ne ajutăm și frații nevoiași și pe noi înșine? Voi ce ziceți?
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
