român mi-e vocația. (Petre Țuțea)

Posts tagged “popor

A cincea putere în stat – unica legitimă oricând

Un oarecare cineva a spus: să fie trei puteri în stat, despărțite dar în conlucrare – una legislativă, alta executivă și a treia judecătorească, care să reprezinte, să conducă și să judece poporul. Și așa au făcut. Apoi a spus: poporul să aleagă aceste puteri. Acel cineva a văzut că îi este bine și i-a dat nume de DEMOCRAȚIE.

Dar poporul a început să uite și atunci același cineva a zis: să fie încă o putere, care să fie un intermediar între cele trei puteri legitime și popor, pentru a ști și poporul despre puteri și puterile despre popor. Și așa au făcut. A văzut că îi este bine și i-a dat nume de MASS-MEDIA.

Și a fost pace: poporul da naștere puterilor, puterile dădeau naștere mass-mediei, mass-media dădea naștere noului popor, iar noul popor dădea naștere noii puteri, și așa în circuit perfect până azi.

Dar acel cineva nu era niciodată din popor, nu îl iubea, nu îl înțelegea și nici nu îl înteresa viața poporului. Având la îndemână cele patru puteri, a înrobit poporul zombându-l și acesta nu vedea lanțurile cu care era legat. Astfel cele trei puteri legitime au început să lucreze împotriva poporului fără a se crea consecințe negative celui ce a spus, fiindcă ciclul nu a fost invalidat de către popor și a continuat să se rotească.

Există o lege inactivă care nu se pune în aplicare până se crează condițiile necesare pentru a fi justificată: legea marțială. Legea marțială odată activă pune în inactivitate tot ce se numește DEMOCRAȚIE. Nu este o lege a poporului, ci una pentru și totodată împotriva poporului. Condițiile pentru activarea acestei legi pot fi cu ușurință create de către puterea legitimată de însuși poporul. Aceasta în cazul în care poporul vrea să iasă din circuitul perfect.

Dacă puterea legitimată de popor recunoaște în el o forță care i-ar putea deveni un pericol pentru ea, atunci și poporul prin forța sa este o putere. N-o să infirmăm că puterea trebuie să reflecte interesele poporului ce îi oferă legitimitatea,  astfel însăși noțiunea de putere își atribuie termenul de popor, greu de despărțit și ilogic să o faci. Dar odată ce puterea  nu mai reprezintă interesele poporului, chiar dacă  a fost aleasă legitim, devine nelegitimă și, deci, i se retrag drepturile de a mai reprezenta poporul. Poporul devine singura putere, singura legitimă și unica abilă să-și hotărască viitoare soartă în baza experienței socio-politice istorice, a legilor morale și/sau religioase.


Pedeapsa Capitală, ca soluție de ieșire din criza economică și politică

Nu este o noutate: criza economică în care zace țara e rod al străduințelor funcționarilor publici și mai ales al guvernărilor începând cu declararea independenței, străduințe demne de cea mai aspră critică și pedeapsă. Criza economică e doar un factor care a generat criza politică. Înainte de toate e criza de onoare, de loialitate față de țară, criza de frică, inclusiv de Dumnezeu, și nu în ultimul rând, și chiar principalul factor dacă să mergem pe pași logici – criza de minte… criza de minte a întregului popor, fiindcă cei care mulg poporul au minte. Dar marea majoritate a românilor/moldovenilor din Moldova poate oarecum să-și justifice atitudinea tolerantă față de jefuirea ei motivând că neamul românesc din totdeauna a fost creștin, și deci, îngăduitor. Pe de o parte adevărat, pe de alta fals, ceea ce înseamnă FALS! Românii, până nu demult, și-au pedepsit asupritorii și s-au apărat vitejește de fiecare dată. Când era necesar zburau capete ca să nu mai poată cugeta la jupuierea poporului ori mâini ca să nu se întindă la buzunarele țăranilor.

Situația catastrofală în care ne-am pomenit, direct sau indirect, este o consecință a anulării acestei practici de răspundere în fața legii și a poporului. Pedeapsa Capitală trebuie întoarsă în justiție, dar strict limitată și aplicată doar funcționarilor de stat în cazul în care aceștia decid să-și umple buzunarele din contul impozitelor prea mari(!) pe care le plătim pentru întreținerea statului. De asemenea, aceeași răspundere o poartă și oficialii care împrumută nejustificat sume enorme de la alte state sau organizații internaționale, dar și atunci când sînt cheltuite sume nejustificat de umflate (exemplu recent: renumărarea voturilor care ne-a costat $1.000.000, pentru care se face vinovată întreaga clasă politică, unii direct, alții indirect) astfel punând o greutate suplimentară pe spinarea poporului, bani care, firește, au fost împrumutați. Poate n-ar fi o situație atât de gravă dacă banii împrumutați ar fi direcționați cel puțin(!) pentru producție care să acopere consumul intern parțial sau în totalitate. Principalul și unicul produs exportat este vinul, fructele și legumele, dar la un preț mizer, ca mai apoi să le vedem pe rafturile magazinelor din țară prelucrate și frumos ambalate la un preț înzecit. În aceste condiții, datoriile nu fac decât să crească, iar indicii calității vieții poporului intrând în pământ.

Pedeapsa Capitală ar fi soluția ideală pentru schimbarea acestor indicatori. Odată ce va fi valabilă exclusiv pentru funcționarii de stat, omul s-ar gândi de două ori înainte de a vrea să ocupe un loc de conducere de frică că ar putea fi învinuit de fraude pe de o parte, și a face jocul personajelor din umbră oricare ar fi ei, pe de altă parte. Deci îi va fi frică atât de răspunderea  în fața poporului, cât și de o colaborare cu careva structuri mafiote. Mai mult de-atât, execuția să fie publică pentru a stimula renașterea omului de onoare, a omului de cuvânt, a omului responsabil.

Pedeapsa cu moarte, pe departe măsură medievală, este aplicată și în ”inima democrației” – Statele Unite ale Americii, în 35 de state ale sale, și alte țări precum Japonia, China, Thailanda ș.a.

Repet, aplicarea acestei măsuri de pedeapsă să cuprindă doar persoanele ce dețin sau dețineau funcții de stat, găsiți vinovați de către instanțele judecătorești pentru fraudă și administrare iresponsabilă a banilor publici și a patrimoniului țării. Aici mai includem și pe cei care au îngăduit vinderea pământului persoanelor fără cetățenie sau pământ cedat în felul cazului Palanca, precum și privatizarea instituțiilor și întreprinderilor de stat.