român mi-e vocația. (Petre Țuțea)

Posts tagged “UE

Povestea unui avort: Uniunea Europeană

Un aspect al istoriei celui mai longeviv imperiu, Imperiul Bizantin, poate servi drept un exemplu perfect pentru a explica tendința popoarelor de a se uni într-un super-stat. Evident, unirea actuală are la bază nu principiul asemănării culturii, religiei, istoriei, ci cel al consensului. Unii oficiali ai administrației UE, printre care și Nicolas Sarkozy, deja au afirmat că ”proiectul multicultural – UE a dat greș”. O unire de așa proporții nu poate avea loc de facto din simplul motiv că oamenii posedă memorie istorică și înclinație spre conștiință colectivă (de jertfă). Crimele unei nații față de alta nu pot fi uitate cât de mult și-ar dori unii, fiindcă la nivel de subconștient omul știe că e vinovatul sau victima. În această ordine de idei, putem lesne afirma că orice încercare de împăciuire a popoarelor se va solda cu eșec, dacă nu se vor face compensații, ori în cel mai rău caz – un popor să fie mai favorizat față de altul în numele unirii. Dar aceasta ar însemna că egalitate între oameni nu mai este și nici nu poate fi.

Una din teoriile despre extraordinara (mai mult…)

Anunțuri

Ne doare-n… troleibuze

E scandalos… obijduitor și… dezamăgitor.

Acum câteva săptămâni am putut urmări la știri problema Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC). Aceastei întreprinderi i se pusese sub sechestru toate conturile din cauza datoriei de 15.000.000 lei față de compania ucraineană ”Electro-Plus”. Tot atunci RTEC avea datorii de 5.000.000 lei față de Union Fenosa și alte 5.000.000 lei față de angajații care nu și-au primit salariile în luna octombrie. Deci la acel moment, RTEC era datoare cu cca 25.000.000 lei, o întreprindere falimentară dar de mare importanță pentru stat. În consecință, Regia a scos din câteva rute taxatori pentru a-și mai strânge cureaua, înlocuindu-i cu tradiționalele compostoare. Cât de eficientă e și această măsură de economisere o știu doar cei de la RTEC.

Acum aflăm că Primăria mun.Chișinău hotărăște să cumpere 102 troleibuze noi din Belarus. Acest proiect ne va costa 13.700.000 Euro(!!!), din care 10.000.000 Euro credit de la BERD și BEI și 3.000.000 Euro grant de la Uniunea Europeană. Este salutabilă intenția de a reînnoi Parcul de Troleibuze, dar dragii mei(!), nu atunci când RTEC nu se descurcă cu datoriile față de cei 3000 de angajați ai săi. Din care surse se vor restitui cele 10.000.000 Euro dacă toate creditele luate de către stat nu sânt direcționați spre producție, ci spre consum? Cu care cap gândește dl.Primar Dorin Chirtoacă?

Această situație scandaloasă provoacă și alte întrebări:BERD și BEI au dat creditul și UE grantul doar în acest scop? Dacă da, constat, din păcate(!), că dl.Dorin Chirtoacă este un om foarte prost și nu doar în calitatea sa de Primar General… A lua o asemenea sumă în împrumut este o lipsă de responsabilitate și dacă vreți – o crimă împotriva statului, fiindcă această sumă va fi jupuiată de pe pielea plătitorilor de impozite.

Tot recent, Primăria a cumpărat 10 automobile Dacia Logan pentru Poliția Municipală în valoare de 1.000.000 lei. De sigur, fleac comparativ cu prețul troleibuzelor, dar se pune întrebarea: ARDE?

Constatăm cu rupere de suflet pentru această țară înrobită, că banii statului sînt administrați de o echipă de oameni impotenți și iresponsabili. Acești bani, împrumutați cu milioanele, vor trebui restituiți… oamenii rămân să poarte aceată greutate, deoarece puterea se mai schimbă… De aceea și se fac aceste împrumuturi nesăbuite fără pic de teamă și respect față de băștinașii care au mai rămas.

Se crează impresia că de la independență încoace, toate aceste acțiuni nesăbuite ale guvernărilor sînt cu scopul de a alunga românii băștinași din țară, impunânduli-se să trăiască o viață mult prea scumpă, aici, la ei acasă. Se crează impresia că terenul se pregătește pentru alți oameni… Anume căpeteniile acestui stat, începând cu ’89 poartă răspunderea directă și incontestabilă(!) pentru destrămarea acestui stat și deznaționalizarea lui. Unica greșeală mare a poporului este că tolerează acești parveniți, când pentru asemenea crime se cuvine a-i pune la zid pe toți: comuniști, liberali, democrați, socialiști sau alte dihanii și împușcați fără milă, dar cu dragoste… cu dragoste față de țară. Astea fiind spuse, mă-ntreb: de ce aș mai plăti impozite? Tu nu te-ai săturat să-ți dai banii benevol pe mâna acestor dobitoci?


Ce aș face cu 13 milioane?! (altă perspectivă)

Deși nimeni nu m-a rugat să-mi expun ai mei doi bani despre cum aș fi cheltuit eu acele 13 milioane lei prost și iresponsabil destinați renumărării voturilor de către aleșii noștri care așa și nu vor să înceapă să lucreze, o voi face pentru satisfacerea mea personală.

13.000.000 lei, nici mult nici puțin, în jurul la 1.000.000$ pot împușca dintr-un glonț mai mulți iepuri necesari societății.
Eu zic că așa o sumă este suficientă pentru a amenaja și utila un imobil de stat, unde ar putea să se desfășoare un șir de activități pentru o anumită pătură socială.

Imaginați-vă doar… În Chișinău sînt cca 3-4000 de boschetari… fără acoperiș, mai ales în această iarnă geroasă, fără o sursă stabilă de venit sau chiar în lipsa ei, fără o masă sănătoasă și un pat odihnitor. Cu această sumă aproape rotundă se poate utila un imobil cu instrumente necesare pentru asamblarea, repararea, vopsirea, etc. unor bunuri pentru satisfacerea nevoilor societății (sună pervers?!) sau chiar cu destinație profitabilă. Astfel, să zicem 50-100 din cele 3-4ooo de oameni nevoiași dar în stare de a munci, vor putea, pe de o parte să-și răscumpere grija pe care i-o poartă societatea oferindu-le această posibilitate de a munci în condiții omenești și conform normelor juridice, și pe de altă parte, să li se achite serviciile ca la angajații bugetari de rând.

Totodată să fie asigurați cu cămin, în sensul studențesc al cuvântului, unde să aibă condiții de trai decente. La prânz să li se ofere o masă sănătoasă gratuită. Aici putem adăuga și ore de instruire într-un domeniu îngust dar necesar. Evident, totul să fie sub un control strict pentru ca un asemenea proiect să aibă efect maxim pozitiv. Iată așa devenim nu doar o societate parazit, ci producem pentru consumul nostru intern. Așa pot fi salvați cei ce îngheață pe străzi și mor de foame și în beție, salvând totodată economia țării. Poate sună prea tare sau naiv, dar e totuși un pas înainte.

Decât să lăsăm să-și umple cineva buzunările cu banii publici, care sânt banii noștri, a tuturor celor ce plătim impozite, nu mai bine ne ajutăm și frații nevoiași și pe noi înșine? Voi ce ziceți?


Eminescu Economistul Politic al mileniului III (Partea 1)

…că veni vorba… cum ar fi un schimb de replici (reale) între prezent și trecut?
”Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreaba si socoate”

@Prim-ministru al României:

„Încheiem un an economic extrem de greu, poate cel mai greu din ultimii 60 de ani și, cu siguranță, cel mai greu de după Revoluție. Intrăm într-un an 2010 care, chiar dacă va fi încă dificil, totuși va fi mai bun decât 2009, pentru că vom avea creștere economică și împreună, prin muncă, solidaritate, lege și eliminarea risipei și prin munca politicienilor, sperăm să ducem România acolo unde toți românii așteaptă, unde să aibă acces la demnitate, prosperitate și la acea zi de mâine fără griji și cu multă speranță”.[1]

 

@Înalt oficial în Ministerul Integrării Europene din România:

„Aderarea României la Uniunea Europeană va avea un impact pozitiv asupra economiei românești, deschizând noi perspective de afaceri. Pentru companiile românești, aderarea la Uniunea Europeană va însemna, în primul rând, accesul pe Piața Unică, o piață care, după extinderea de la 1 mai 2004, a ajuns la peste 450 milioane consumatori. Odată cu extinderea, se așteaptă ca UE să devină cel mai mare exportator din lume, cu o cotă de aproximativ 20% din exportul mondial. Comerțul intra-comunitar și comunitar va crește cu cel puțin 9%, datorită înlăturării barierelor tarifare și non-tarifare. În acest sens, este vitală creșterea competitivității produselor românești. O piață mai mare va determina creșterea nivelului de producție și va conduce la crearea economiilor de scară. Implementarea legislației comunitare, investițiile de capital și creșterea cheltuielilor în sectorul cercetare-dezvoltare vor contribui semnificativ la creșterea productivității. Aderarea la Uniunea Europeană va aduce o îmbunătățire a mediului de afaceri românesc, îmbunătățire care a început să se facă deja simțită, prin cadrul legislativ mai stabil și practici de afaceri mai transparente. Au fost deja eliminate sau sunt în curs de eliminare barierele în calea liberei circulații a serviciilor și a mărfurilor. Cadrul legislativ comun furnizat de Piața Unică va crește eficiența generală a economiei românești prin îmbunătățirea alocării resurselor, creșterea gradului de specializare și încurajarea concurenței. În condițiile îmbunătățirii mediului de afaceri, România a început deja să devină o țintă atractivă pentru investițiile străine. La aceasta va contribui în continuare și statutul de economie de piață funcțională obținut de România(;). Atragerea unui volum mai mare de investiții străine va asigura rapid și direct accesul la un management e ficient, la tehnologii moderne și la noi segmente de piață”. [2]

 

@Mihai Eminescu (replică celor doi):

„Marii oameni ce se pretind reprezentanți ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naționale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceștia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza și mai mult, a slăbi în noi simțul de conservațiune națională și, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-și câștiga popularitate”. [3]

„Producțiunea națională nu se poate mănține, nici naște chiar, fără măsuri protecționiste”. [4]

„Copilul industriei naționale trebuie crescut întâi, ferit de lupta cu industria bărbată a străinătății și abia când se va împuternici și va ajunge egal în tărie, [î]l putem lăsa să concureze (mai mult…)